Bulgări de-azur ce vă negați sorgintea,
Născocind noroaie în calea-mi spre Eden,
Bici nemilos de azi îmi va fi mintea,
Iar pleoapele-n pupile, noaptea ce-o aștern...
Lumină ce-ai rămas 'năuntru-nchisă,
Bezmetic duh peste cărbunii stinși,
Nu retrezi narcise din adormita clisă,
Nu pune primăveri pe merii-mi încă ninși!
Captivă ești spiralei din fântână,
Nu răscoli dureri ce le-am ascuns mereu,
Noi răni îți faci spre geamăna lumină,
Căci sus nu-i elizeul, ci doar capacul greu...
Lumină ce îmi tremuri azi pe strune
Un cântec ce s-a vrut de ciocârlie,
Fă turlele etanșe să detune
Spre unda rezonantă, o solie!
Dar n-aud decât strigătul rotund
Al unui eu căzut din parapeți de Sine,
Mai fierbi, lumino, până vei fi rug
Pentru capacul ce vrăjmaș ne ține!
De fierbi, fântânii-i tremură izvorul,
Iar turlele pun clopote să sune,
Din unde gemene va rezona fiorul
Ce-ordonă Eului la Sine să se-adune...
Rostogoli-vom lespezi și-ntuneric
Când vom ținti spre cercul cel fierbinte
Firave fulgere, în dans himeric
Spre focul sacru ce nicicând nu minte!
vezi mai multe poezii de: dorurot
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.