Rezemat pe grinda vieții
timpul zboară și mănâncă,
gândul nopții,roua ceții
prin vlăstarele din luncă.
Sub covorul plin de frunze
adunat sub coji de nucă,
zace-ntins cu dor de ducă
un melc mic vânat de gâze.
-Dar lăsați-mă odată!
drumul lung să-l înfrunt iară,
nu știați că-i demodată
carnea mea cu gust de ceară?
Auzind cele-nșirate
una pe gânduri căzuse,
c-aveau buzele rujate
de la roiul de căpușe.
-Bine treci! vom găsi hrană
noroc că ne-ai spus de grabă,
altfel ne făceam vreo rană
pentru talpa ta bag seamă.
Bucuros trecu sărmanul
pe sub aripile-nguste,
chiar de și-a salvat sumanul
vor fi alții ca să-l muște!
Autor Doina Bezea
vezi mai multe poezii de: Doina Bezea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Felicitări pentru fabula ta!
ALapis
duminică, 17 aprilie 2016
Un pic absconsa fabula , dar suna frumos , e muzicala si bine asezate cuvintele.
stomff
duminică, 17 aprilie 2016