Doamne, când i-ai dat curajul, neastâmpărul, minunea
De-a turna trăire-n ziduri și puterile în spor?
Cât de sus să-și ducă schela și privirile în zbor,
Să își afle-n strâmtul sine și văzduhul, și genunea?
Dă-i găleți să umple bezna cu lumina mâinii treze
Și să smălțuiască lumea cu sinelile din cer,
Iar cu sori să năpădească ploi din orișice ungher,
Ca-n boltirile cetății fruntea zilei să vegheze!
Dă-i neprihănită rugă în unelte și culoare,
Ca o umbră-a lui Manole să i se ascundă-n trup,
Sub cămașă să tresară, când aripile-i irup,
S-o coboare-n zid pe Ana, dinspre raiuri călătoare!
Se va preschimba-n urcușuri râul pletelor bălane
Și va pescui stelare străluciri pe-acoperiș.
Meșteru-și va plânge jertfa, dar gusta-va pe furiș
Frumusețea izbucnită dintre bârne și olane.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.