Mi-aș fi dorit să am aici o casă,
Copil să mă mai simt când merg la ea,
Cu soarele și luna stând la masă,
S-o văd aievea pe măicuța mea.
Mi-aș fi dorit în pragul bătrâneții
Să pot ajunge-n casa mea din vale,
Și să culeg seninul frumuseții
Din ochii mamei... și mergând agale,
La braț cu veșnicia ei trecută,
Să-i las pe frunte doar o sărutare,
Și mângâindu-i blând orișice cută,
Să-i spun că n-am uitat a ei chemare.
Mi-aș fi dorit să-mi las acolo dorul
Ce zi de zi m-a-nfășurat în mers,
Din clipa când în lume mi-am luat zborul,
Iar mama-n urmă lacrimi a cules.
Mi-aș fi dorit să-mi iau copilăria
La braț și s-alergăm iarăși hoinari,
Să simtă chiar și Grivei bucuria
Strânsă la piept în anii milenari.
Mi-aș fi dorit ca în amurgul serii,
Când soarele coboară la apus,
S-aud din nou șoptit cântul viorii
Ce Te chema pe Tine doar, Isus.
Dar toate aceste bucurii și casa,
Pe valul lumii, făr' să știu, s-au dus...
Sunt fericit că sunt chemat la Masa
Unde m-așteaptă, iubitor, Isus.
Din dulcele trecut al bucuriei,
Păstra-voi glasul mamei cel duios;
Cu el voi trece pragul veșniciei,
Când voi fi dus acasă de Hristos.
Daniela Banita
vezi mai multe poezii de: danab
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.