mi-e inima un munte cu peșteri și cărări
crescut într-o câmpie ca liniștea de plată
și pietrele i-s roșii cum un obraz de fată
trăiește așteptarea primei împreunări;
mai circulă legende că locul nu-i pustiu
ci-n taină câteodată iubite vechi se-adună
dansând tăcut o horă legate împreună
cu amintiri pe care nici eu nu le mai știu
întocmai. de aceea colina-i ocolită
de temple mici clădite în timp spre neuitare
și-atunci plimbarea minții prin jur mă face-n stare
să mă împac cu soarta. deci tu nu-mi fi ispită
încât s-arunc tot dealul în aer - e de rău:
vrei să se-aleagă praful și de altarul tău?
vezi mai multe poezii de: vasysm
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Poezia trebuie să creeze o stare, iar versurile de mai sus exact asta au făcut! Plus o doză de mister :)
Felicitări, Vasile!
Adina Speranta
luni, 30 august 2021