Mi s-a umplut tot sufletul cu stele
Când s-a hrănit din cerul primăverii
Și din suspinul cald al mângâierii
Pe lira aurie-a muzei mele.
Am auzit cum suie-un fir de iarbă
Din tainice unghere, necuprinse
De-ntregul foc al lămpilor aprinse
Ce-nveselesc privirea nopții. Oarbă...
Acea sfioasă, fragedă șoptire
A ierbii, căutând dulceața vieții,
A readus făptura tinereții
În anotimpul plin de-ndrăgostire.
A detonat incendiile grele
Ce-au germinat, tăcute, sub țărână,
Le-a adunat o îngerească mână
Și mi-a umplut tot sufletul cu stele.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.