129 - Michelangelo
Adăugat de: Gerra Orivera

Din soare noaptea-și ia lumini, sfioasă,
în depărtări… Ci doar pe tine, rază,
te înfrumusețează
vecinătate mai puțin frumoasă.
Dar cum vei fi miloasă,
încât să nu înghețe
acei ce pentru tine ard văpaie?
Cei fără frumusețe,
sporesc acea noblețe
din chip, din ochi, din „pletele bălaie”.
Deci, tu la tine nu ții
când fugi de noi posacă:
splendoarea ta urâții
mai mare pot s-o facă…
Ci, doamnă, mai săracă
vei fi dând bolții ce ne-a luat: ție
urâtul, iară frumusețea mie.


din Poezii, traducere de C.D.Zeletin



vezi mai multe poezii de: Michelangelo




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.