Cu cât mai scurte-s zilele și iute
fug spre-a-împlini sorocul,
pe-atât mă-ncinge focul,
spre rău, în viața câtă-mi mai rămâne
și nu vrea să mă-ajute
nici bolta contra patimii păgâne.
Dar cum, Amor, stăpâne,
nu ești sătul de jarul
în care piatra felul nu-și păstrează,
necum făptura inimii bătrâne,
îți mulțumesc: pojarul
va arde partea mai puțin vitează.
Mi-i răul stea de pază:
tu cruți doar morții și-asta mă învață,
sub semnul tău, să nu mai țin la viață.
din Poezii, traducere de C.D.Zeletin
vezi mai multe poezii de: Michelangelo
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.