147 - Michelangelo
Adăugat de: Gerra Orivera

– De-ar fi simțirea splendidei femei,
Amor, pe cât i-i de frumoasă față,
ce prost nu și-ar da viața
și libertatea-n întregime ei?
Atunci pe ce temei
eu n-aș iubi-o de mi-ar da ea mie
un strop de prietenie,
când o iubesc așa vrăjmașă ce-i?
– Vreau ca-ntre voi, o, prea puternici zei,
de vrăjmășie să fugiți departe.
Dar numai după moarte,
dreptatea-ți face parte
din tot ce, dinspre ea, a fost durerea:
te va iubi, ca tu acum, mai tare.
Dar, vai, și obosești de așteptare
până la prea târzia mângâiere!
De-altfel, acea avere
de-orgoliu-n inimă și bunătate,
iubind, jigniri îți iartă și păcate.



din Poezii, traducere de C.D.Zeletin



vezi mai multe poezii de: Michelangelo




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.