O, doamnă, cazna, dar și îndurarea
ucide, ca pe boțul ce se zbate
la moarte dus, cu vinele-nghețate,
când dintr-o data îi vestești iertarea.
La fel când mila-ți, rar coborâtoarea,
spre chinurile mele se zbate
înseninându-mă, prin bunătate
ucide mai ușor ca zbuciumarea.
Și vestea veselă și vestea tristă
zdrobesc pe loc un om, deși contrare,
prin bucurii prea mari ori prin durere.
Splendoarea-ți, ce prin Cer și-Amor există,
ca să trăiesc, nu-mi deie tulburare:
sub daruri mari plăpânda-mi vlagă piere.
din Poezii, traducere de C.D.Zeletin
vezi mai multe poezii de: Michelangelo
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.