163 - Michelangelo
Adăugat de: Gerra Orivera

Pe cât eu mă urăsc și fug de mine,
pe-atât, sperând, alerg la tine, doamnă:
vecinătatea-nseamnă
să-nfrâng în suflet temerea de sine.
Căci bolțile senine
în ochii tăi, înalții,
promit izvorul mântuirii vrute:
adesea văd eu bine,
dacă-I privesc pe alții,
că ochii fără suflet n-au virtute.
Lumini nemaivăzute!
Sau de le văd, prilejur'le-s prea rare,
atât de rar că-aproape sunt uitare.


din Poezii, traducere de C.D.Zeletin



vezi mai multe poezii de: Michelangelo




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.