Abia văzusem ochii lui de floare
trimiși spre-a vieții fragedă lumină,
că i-a și-nchis și-n înălțare lină
deschisu-i-a spre-a Domnului splendoare.
Că prea târziu i-am cunoscut mă doare,
dar nu sunt eu, ci moartea e de vină;
nu pentru tine raza lor blajină
s-a stins, cât pentru setea-mi arzătoare!
Ca singular lui Cecchino formă,
Luigi, s-o redau în piatra-I trează,
azi când sunt țărână formele-i divine
cum un amant în altul se transformă
și arta numai prin model lucrează,
se cade dar să te sculptez pe tine.
din Poezii, traducere de C.D.Zeletin
vezi mai multe poezii de: Michelangelo
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.