Cum pot prin vreme, doamnă, să rămână
– şi ştiu că pot – fiinţe-n piatra dură
mai mult ca mâinile ce le fă*ă
şi care s-or întoarce în ţărână?
Efectul stă sub cauza lui până
învinge arta tot ce e natură;
am proba cea mai bună în sculptură:
ea-i peste moarte, peste timp, stăpână.
Deci pot amândurora să dau viaţă,
deopotrivă-n piatră şi-n culoare,
făptura voastră astfel plăsmuind-o
ca, după moarte mii de ani în faţă
văzând o lume marea-vă splendoare,
să afle că n-am fost nebun iubind-o.
vezi mai multe poezii de: Michelangelo
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.