Sosi, pe-o mare prinsă în furtună,
viaţa mea, cu-o barcă-aproape spartă.
În portul ce păcatele nu iartă
şi nu primeşte decât fapta bună.
Văd bine că greşit-am împreună
şi eu şi fantezia mea deşartă,
ce idol şi monarh făceau din artă
şi tot ce mintea-şi vrea spre rău, nebună.
Iar azi când merg spre două morţi, din care
de una-s sigur şi mă paşte alta,
iubirea, vană ieri, und' mă va duce?
Nu-mi dă odihnă pensula, nici dalta,
ci doar Acel ce pentru-îmbrăţişare
spre noi desface braţele-pe cruce.
vezi mai multe poezii de: Michelangelo
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.