Nu-i lucru în micime să-l întreacă
pe cel ce sunt eu, Doamne, fără Tine!
De-aceea-Ţi cer puterile-mi puţine,
o, dor al meu, iertare şi se-apleacă!
Îngăduie prin viaţa mea să treacă
acel lanţ tare, aducând cu sine
cerescul dar: credinţa, care-n mine,
prin vina mea, e slabă şi săracă.
Mai mare îmi va fi pe cât mai rar e
al darurilor dar, şi mare fi-va
pe cât, lipsindu-i, lumea n-are pace.
Cum larg ai fost cu sângele Tău, care
va fi temeiul jertfei, milostiva,
cât nu-mi dai cheia cerul spre-a-l desface?
vezi mai multe poezii de: Michelangelo
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.