Scăpând de-nrobitoarea mea povară,
desprinsă de lume inima sătulă
și vin la Tine, vin, ca dintr-o hula
plăpânda barcă înspre-o dulce țară…
spini, cuie, fiere, sulița barbară,
blând chip smerit, străină caraulă
promit salvarea care-I rar destulă
și harul mi-l pogoară.
Nu-mi judece divinii ochi trecutul,
urechea ne-ntinată nu-l asculte,
nici brațul nu se-ntindă, ci să-mi spele
doar sângele ce l-ai vărsat, avutul
păcatelor, cu vârsta tot mai multe,
iertând în totul rătăcirii mele.
din Poezii, traducere de C.D.Zeletin
vezi mai multe poezii de: Michelangelo
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.