Se tânguie îndurerata minte
când prin iubire sper să fiu ferice
și cu tari pilde, cu adânci cuvinte,
rușinea-mi amintește și îmi zice:
te va ucide soarele-i fierbinte
și nu ești Fenix focul să nu-ți strice!
În van! Când vrei să cazi, nu iei aminte
la brațul care vrea să te ridice…
De rău și adevăr îmi dau eu seamă,
am însă și-altă inimă – făclie
ce mă distruge, pe cât îi dau vamă…
Îmi stă-ntre două morți signorul mie:
enigmă-i una, alta-n van mă cheamă
și pierd și trup și suflet pe vecie.
din Poezii, traducere de C.D.Zeletin
vezi mai multe poezii de: Michelangelo
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.