Când simțul rupt în flăcări mai mărunte
de-alte splendori, lăsându-te, se leagă,
signore, scade-n vlagă,
ca ramurile unui râu de munte.
Dar cum cu flăcări crunte
deprinsă-i inima, greu poate sta-n eclipsă
și fără suspinările deșarte;
doar sufletul o punte,
când un păcat e lipsă,
aruncă-n cerul mult râvnit, departe.
Iar rațiunea-împarte
tortura-n patru-ncât cu mult mai tare
să te iubească pururi fiecare.
din Poezii, traducere de C.D.Zeletin
vezi mai multe poezii de: Michelangelo
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.