Cu fruntea răzimată-n cer
Și frământând cu pașii lutul
Târăsc în urma mea trecutul
Spre-un viitor greu de mister.
De neguri, nu disting precis
Îndepărtatul roșu țel
Cred câteodată că mă-nșel
Că toate nu-s decât un vis
Dar să mă-ntorc nu mai e chip
Vin dindărăt urmașii mulți
Setoși, flămânzi, bolnavi, desculți
Prin așteptarea de nisip.
Ei văd ‘nainte sfânta oază
Și-ntreabă dac-o văd și eu
Eu dau din cap și merg mereu
În urmă-mi gloata-naintează
Cu fruntea răzimată-n cer
Și frământând cu pașii lutul
Târăsc în urma mea trecutul
Spre-un viitor greu de mister.
vezi mai multe poezii de: Mihai Beniuc
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.