Sînt zile-n care Soarele se stinge,
Cuprins de-a resemnării duioșie:
El umple cerul de melancolie
Și-apusu-i palid... e-un apus ce plînge.
Iar uneori în dungi de foc își frînge
Revolta din suprema agonie:
E cerul parcă vînăt de mînie
Și-apusu-i roș... E un apus de sînge.
Dar totdeauna stingerea solară
Se-nvăluie-n adînci tăceri de sară
Și-Amon, în fața morții, nu se teme.
E calm și rece prin genuni cînd piere
Și, chiar de-l doare sufletul, nu geme:
Așa mor înțelepții - în tăcere.
Vol. "Sonete și aforisme", Editura Junimea, 1982
vezi mai multe poezii de: Mihai Codreanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.