Te-ai înălțat vertiginos, zburînd,
Acolo unde pe-nălțimi supreme,
Să te urmeze-avîntul meu se teme
De suferința marelui tău gînd.
Cu tine nici destinul n-a fost blînd,
Nici oamenii nu te-au cruțat... și geme
În plânsul tău blazonul unei steme
Ce-ți arse sufletul, iluminînd.
Acum, tîrziu, cînd Țara te salută,
Suspin cu teiul de pe groapa-ți mută
Mustrări amare pentru neamul tău
Și-i spun, îndoliindu-mi azi sonetul,
Că-i greu să ierți cît a greșit de rău
Că și-a înmormîntat de viu poetul.
vezi mai multe poezii de: Mihai Codreanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.