Și Labirint, și temple, și palate,
Osiris, Boul Apis, Crocodilul...
Și Memfis, Teba, Sais, pîn-și Nilul
Par azi mumii de secole-ngropate.
În fața piramidelor bogate,
Doar Sfinxu-ndreaptă, zâmbitor, profilul:
Surâde cu sarcasm etern copilul
Cel răsfățat al vremilor uitate.
Lumina claselor sacerdotale
Și pompele măririlor regale,
De-acest surâs sunt toate cântărite:
Că, de-a pierit Egiptu-n noapte-adâncă,
Pe urma gloriilor lui cernite,
Eternul Sfinx și-acum surâde încă...
vezi mai multe poezii de: Mihai Codreanu