Norul ţipă, marea latră,
Pleoscăind de stânci în veci,
Şi scheletele de piatră,
În natura cea maratră,
Stau bătrâne, slabe, seci.
În castelul trist şi mare,
Ce se nalţă rece, sur,
Cu fantasticul lui mur,
Printre stânci cu poala 'n mare
Şi cu fruntea-n cer de-azur;
În castel izbind de nouri,
Stă-n fereastra ca un arc,
Într-a mării lungi ecouri,
Faţa-n văl de gând şi nouri
Al seraphilor monarc.
Un monarc cu faţa pală
Şi cu păr de-un aur blând,
Iar în ochiu-i, rătăcind,
Vezi lumina matinală
Stele-albastre strălucind.
Cine-i îngerul pe maluri,
Ce visează în castel,
Când al mărei vis rebel
Sfarmă lumile-i de valuri
De pământul eternel?
Cine-i palida minune,
Ce priveşte parcă-n veci
Printre stânci de pietre seci,
Cum se scutură de spume
Ale mărei unde reci?
©Mihail Eminovici(Eminescu)
vezi mai multe poezii de: Mihai Eminescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Andrei > eu ma bucur ca astfel altii vor avea prilejul sa citeasca mai multe, chiar stimulul necesar intr-a studia, mai multe.
Th3Mirr0r
th3mirr0r
joi, 20 august 2015
Un titlu extraordinar! Nici textul nu se lasa mai prejos si sa ma bucur ca ai daruit versurile marelui Eminescu.
andrei I
joi, 20 august 2015