"Cunosc povestea tristă și scurtă-a vieții tale
Și scârba ta născută din vanele plăceri,
Și lumea ta de visuri, dorințe și dureri...
Năluca urmărită de tine-n veci pe cale.
Când tu dormi lină, pură
Sub ochiul meu umbros,
Suflarea ta murmură
Cuvânt armonios,
[I]
Carpații arate
Seninele frunți
Oricât de mult am suferit
În lunga-nstrăinare,
Pururi în visu-mi te-am zărit
Cu luna, pe valuri de mare.
În zădar în colbul școlii,
Prin autori mâncați de molii,
Cauți urma frumuseții
Și îndemnurile vieții,
Ca și Stoa, ce pretinde
Să fim mândri și integri,
Când plutesc deasupra noastră
Cu-a lor visuri ochii negri;
De-atâtea ori am fost să mor,
De dragul dragii mele...
Ce s-au ales de-atât amor,
O, stele, eternelor stele?
Între nouri și-ntre mare
Zboară paseri călătoare
Cum nu pot și eu să zbor
Să mă iau pe urma lor!
Peste codri sta cetatea
Stăpânind singurătatea...
Luna plină strălucea,
Din nălțimea cea albastră
[II]
Să trăiești Măria-ta!...
Hai Mușat, să ne-nțelegem