Tu ce stând cumpăna vremii îi măsuri,
Tu ce măsuri curgerea lumii în haos
După câte ori se ivește umbra,
Soră luminii.
O, Saturn tu, care domnind genunea,
Te-ndrăgi atât, că, privind la tine,
Din adâncul întunecat ea dete
Naștere lumii.
Cel dintâi din zei răsărind din haos,
Generații trec, de zei și de oameni,
Numai tu rămâi pe deasupra tuturor
Cel de pe urmă.
[1880]
poezie inedită
vezi mai multe poezii de: Mihai Eminescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.