Se pare că masiva halteră strămoșească
s-a condesat din factori cândva imponderabili;
fapt e că nici cu gândul nu poate s-o urnească,
vocația astrală găsindu-l incapabil.
Încât el stă pe vine, legat de inerție
c-o funie anume prea scurtă; ghemuit,
clocește umilirea ironică ce știe
că-i parte integrantă din textul stabilit.
Ci-n clipa hotărârii, mirabila balistă
irumpe și preface tăcerea-ntr-o ghiulea
plasată pe o curbă cerească ce persistă
cu-atât mai mult în sfere, cu cât a fost mai grea.
vezi mai multe poezii de: Mihai Ursachi
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.