Traducere de Sanda Arbore
Ce trist privesc tabloul acestei generaţii
Cu viitorul sumbru sau gol la infinit,
Plecată sub povara atâtor generaţii -
Vlăstar prea crud, în lene-mbătrânit.
Am moştenit din leagăn averea părintească:
Înţelepciune stearpă în sipet greu de vini,
Un drum de viaţă neted, făcut să ostenească,
Aşa cum râzi în silă printre meseni străini.
Ce bine-i şi ce-i rău - puţin ne pasă!
Abia în zorii luptei trândavi vom lâncezi,
Fugind, de vin primejdii, cu spaima ruşinoasă,
Şi smirna stăm în faţa măririlor de-o zi...
La fel un fruct prematur se-ntristează:
E găunos şi searbăd când vesel se desfac
Corolele pe ramuri - şi-n soarele de-amiază,
Îngălbenit, el singur cădea-va din copac.
Ştiinţă făr` de roade, secătuită minte!
Simţirile alese le tăinuim gelos,
Ocol dăm pasiunii, cu teama să ne minte -
Omida îndoielii-adânc ne-a ros...
Atins-am numai buza pocalului vieţii
Dar vlaga sănătoasă, puternicul tumult,
Curând se irosiră şi seva tinereţii
Sleită e în inimă demult!
Visarea născătoare de poezie, artă,
N-o mai alintă mintea în dulcele avânt -
Ce-i încă năzuinţă, ascunsă-i şi deşartă,
În pieptul nostru putred închisă ca-n mormânt
Iubirea e-o-ntâmplare şi-ntâmplătoare ura,
Altar nu li se-nalţă şi jertfe nu primesc;
O stranie răceală pecetluieşte gura
Şi-n sânge patimi oarbe clocotesc!
Chiar până şi străbunul desfrâu, cu vâlvă mare,
Păstrând decenţa vârstei în pueril elan.
Acum e o corvoadă şi plini de nepăsare
Ne-apropiem de groapă cu fiecare an...
Batjocorind trecutul, bicisnici vom străbate
Prin veac fără o faptă, un gând nemuritor,
Căci geniul ce deschide cărări necercetate
Nu şi-a mai spus cuvântul cerut de viitor.
Iar mâine cetăţeanul ne va rosti amara
Şi dreapta condamnare în aspru vers de foc;
Cum fiul zvârle-n faţă dispreţul şi ocara
Părintelui ce-o viaţă s-a ruinat la joc.
vezi mai multe poezii de: Mihail Lermontov
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.