traducere de Al. Philippide
Mi-i dragă ţara mea; e-o drgoste ciudată
Pe care mintea mea n-o poate-nvinge.
Nici gloria plătită greu, cu sânge,
Nici datinile sfinte de-altădată,
Nici liniştea încrederii depline
Nu pot avea vreun farmec pentru mine.
Dar îmi sunt dragi - de ce? nu ştiu nici eu -
Pădurile întinse care foşnesc mereu,
Tăcerea rece-a stepei şi râurile care
Cuprind, când se revarsă, câmpia ca o mare.
Îmi place cu căruţa să merg pe-un drum de ţară
Şi, ostenit, să caut cu ochii, pe-nserate,
Tot aşteptând în cale să-mi răsară
Un sat cu luminiţe tremurate.
Îmi place-un foc de paie-n câmp
Şi la popas un şir de care
Mestecenii pe câte-un dâmb
Înalţi şi albi peste ogoare;
Îmi place grâul adunat
Pe arii, claie lângă claie,
Şi casa cu-nveliş de paie
Şi-obloanele de lemn crestat;
Şi-n seri de vară sânt în stare
Până târziu să tot privesc
Cum joacă şi se veselesc
Ţăranii la vreo sărbătoare.
vezi mai multe poezii de: Mihail Lermontov