În pridvor, lumină, vrăbii prin frunzare,
Liniștea e frântă de-un suspin tomnatic,
Iar un stol prelinge negrul lui sălbatic
Peste-un cer edenic, mustăcind a soare.
Mintea-mi scrie gânduri c-un condei molatic,
Ca și cum tot timpu,-n limpedea-i zburare,
S-ar întoarce-n ceasuri, cu tic-tacuri rare,
Să se întrupeze într-un Cronos static.
Câtă nemurire este într-o moarte!
Câtă vâlvătaie dinspre crengi, spre vânturi!
S-a stârnit tornada zbaterii deșarte,
Care cotropește arămii pământuri,
Le incendiază până hăt, departe.
C-un condei molatic, mintea-mi scrie gânduri...
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.