atât de negru devine îngerul din fața mea
încât
privesc prin întuneric
cerul dezorientat
cum mi se cuibăresc iluziile
adormind tâmplele crengilor
cu o nefirească atingere
nimicul îmi propune un vis
un adevăr
legănat de vântul filozofiei
de erezie
sau nostalgie
umbra își înclină capul
lăsând în lacrimi
o siluetă lungă
două picioare lungi
o pălărie loveste orizontul
vezi mai multe poezii de: M Horlaci
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.