Atuncea, când te aşteptam la poartă,
Ca într-un vis, cu sufletul la gură,
Zadarnic încercam clipita moartă,
Debalansată, să mi-o fac măsură.
Un foc erai, dezlănţuit de soartă,
Zăgăzuind o inimă-n arsură,
Atuncea, când te aşteptam la poartă,
Ca într-un vis, cu sufletul la gură.
Miraj pierdut pe-o insulă deşartă,
Alienat de-atâta-ncordătură,
Eu, treaz, visam lumina să ne-mpartă
Şi să ne reunească în natură.
Atuncea, când te aşteptam la poartă.
(Din vol. "Confesiuni pentru două generații")
vezi mai multe poezii de: Adrian Erbiceanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Un rondel frumos. Aprecierile mele!
roxana.c
miercuri, 15 iulie 2015
Mulțumesc pentru frumos!
bragagiu
miercuri, 15 iulie 2015
frumoasa...
danab
miercuri, 15 iulie 2015
Foarte frumos Adrian. Ma bucura ca pot citi poeziile tale. Cu bine
maria
miercuri, 15 iulie 2015