Autoportret într-o flacără de brichetă - Mircea Cărtărescu
Adăugat de: Gerra Orivera

sunt o dantură pulverizată, o gură arsă după o noapte cu băutură
sunt o sarcină toxică, un torent
albastru de cianură zvâcnind bifurcat din gura păianjenului,
mai puternic decât un caşalot, mai fragil decât o eprubetă: sunt un visător incurabil.

sunt o siluetă de arme de foc împletite, archebuze, flinte şi mortiere
sunt apocalipsul vestit deodată
de toate trâmbiţele ţevilor de canalizare, conductelor pentru gaze
când orice floare devine un pearl harbour de viermi
şi viermele scoţând capul din boaba de strugure
strigă o, doamne, şoimul tău vreau să fiu,
o, doamne, strigă viermele, dacă toţi atomii cărnii mele s-ar preface-n lumină
aş străfulgera universul şi în fine ţi-ar vedea vieţuitoarele faţa
şi mâinile cu degete infinite, pieptul cu milioane de sfârcuri
flacăra şiroind pe tine ca o sudoare.

mă zbat în gelatina oceanului, în ţărâna de crăci a pământului
în noroiul apusului, în untura clădirilor
aprind toate lacurile de pe o emisferă întreagă
storcându-mi un răsărit de pixuri de aur din inimă.
sunt omul răscut din vene şi maţe şi liţă
sunt un pahar de vodcă însângerată
sunt un blindaj de hoteluri arse din temelie.
mi-am frecat beregata cu alge, m-am spălat cu un banc de păstrugi
mi-am spart dinţii în soare, am locuit în femei
mi-am uscat părul, după o baie de mărăcini,
cu învierea lui grünewald, cu răsăritul lui caspar david friedrich
am supt un cocktail molotov din burete.

striveşte-mă dacă poţi, căci eu sunt acela
care îţi bea numele şi scheletul
os cu os, din cana de carne.
eu îţi mănânc timpanul păienjenit, cum zaci pe o rână
făcând plajă la bombardament, bronzându-te la iad şi la catastrofă
eu rotesc punctele cardinale, eu sunt păpuşarul glandelor tale
eu sunt ulceraţia dimineţii de primăvară şi staţia de tramvai încolăcită în ceaţă şi viscol
şi dinotheriul schelet care iese în fiecare noapte din muzeul antipa
plimbându-se zăngănind pe sub cele mai palide stele prin piaţa victoriei
apoi pe şoseaua ştefan cel mare, răsturnând maşinile cu roţile înspre cassiopeea şi lună
şi scărpinându-se de blocurile nou construite.
sunt tot ce te mănâncă şi tot ce te rumegă şi tot ce te sfâşie
o caracatiţă tandră, lipită de bulbul şi creierul tău.

...copleşit de singurătate, priveam ca dintr-o faclă de sticlă
spectacolul tragic al lumii noastre.
între flăcări, benzină şi ţevi meditam la pace şi puritate
bălăcindu-mă într-un aluat de deşteptătoare.
timid, staniol, fotofob, mă simţeam atât de bine acolo în grotă
în grota căptuşită în sânge.
am văzut apoi răscolirea mormintelor, jumătăţi de femei şi bărbaţi smucindu-se să iasă din ţărâna înzăpezită
am văzut cisterne înnegrite, căptuşite cu vată de sticlă, trase pe linie moartă
sub cel mai splendid apus de îngeri încolăciţi
şi o lumină sălbatică urlând să iasă de sub coaja copacilor
şi tâşnind de sub aripi de vrabie.
doamne, ce acuplări apoi prin campinguri şi bazine de arteziană
ce înghesuieli prin garsoniere, şi totuşi câtă melancolie
pe faţa albastră a celor mergând mână în mână spre scala.
am văzut iadul şi paradisul rotindu-şi fustele de păcură deasupra oraşelor
şi satelor şi cuibului de bondari
şi disputându-şi cu turbare o cărămidă.
priveam toate acestea cu ochii albaştri, apoi am fost silit să-i închid
căci am trecut cu pletele fluturând printr-o strâmtoare de carne.

sunt o pisică gândind cu înfiorare la acest univers
sunt un obiect visător, zăpăcit de circulaţie şi vitrine
sunt mecanismul din turn, gata oricând să-şi rotească Mariile
albastre şi vişinii, peste vreo fetiţă sau vreo agrafă
sau peste un oraş cu poduri de hidrogen.
pe lângă tine sunt nimeni, tu, fantomă încărcată de energie,
tu, iluzie mai reală ca piatra,
tu care ţii lumea în palmele tale protejând-o de vânt
ca pe flacăra unei brichete, lumea cea aurie
ce va dura doar cât să-ţi aprinzi tu ţigara, lumea rotundă şi rotitoare
plină de pruni înfloriţi, de corturi de circ
de combinate de îngrăşăminte şi frizerii şi ciorapi
lumea pe care atât o iubim...

sunt un şurub de lacrimi şiroitoare, un buchet de vicii şi pulsiuni
un câmp pe care inima mea înaintează în cârje.



vezi mai multe poezii de: Mircea Cărtărescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.