cuirasatul tod - Mircea Cărtărescu
Adăugat de: Gerra Orivera

farduri, farduri, farduri... nopţi şi zile şi nopţi şi zile
iese luna pe fereastră, intră femeia mirosind a permanganat şi zambile
o mână scânteind în mănuşa de piele de salamandră deschide
robinetul, şi capul lui dowel sughiţă în microfon (penibil)
farduri... trese... capul lui dowel ca un triplu pistol de argint
vorbeşte sau nu, traversat de un focar epileptic, de oămaşă de forţă de-un continent scufundat
de un pinnifarina de vis, roşu, cu faruri ascunse, cu cauciucuri
de cauciuc natural. femeia îşi rotea fustele şi rotulele peste reporterii căzuţi din microbuze
excitaţi până la frondă de tricoul ei încolăcit de sudoare
plimbându-şi pixurile peste sânii şi braţele ei cu ventuze
capul lui dowel şi bustul lui washington şi coapsele nadiei comăneci
jumătăţi de dolari, de piese de 15 bani şi etole
şi boauri de pene îmi irizau ca uleiul prelins în canale
globii albaştri ai ochilor plini de insigne şi etichete şi abţibilduri
plini de imagini. şi prin lagărul de piele de box
treceam suspinând, însoţindu-mă palizi
numai femeia fără cap şi un cap singur obsedat de pitoni.

oricum, ironia este un sedativ cu o serie întreagă de efecte secundare
de care nici nu te-ai gândi să uzezi dacă nu ar fi o necesitate vitală
asemenea radiaţiilor ironia provoacă diskinezii, căderea danturii a părului şi mizerie şi lipsă de calciu
şi lipsă de oraşe, de coordonare, şi flote de pescuit întorcându-se seara
în rade habsburgice, cu monştri cărnoşi în năvod...
poemul acesta e o noptieră tixită de flacoane, caşete, fiole, pastile
de sticle maro, verzui, înţesată de vase
cu imortele, de partituri, parti-pris-uri, dulceţuri de cireşe
şi de nuci verzi; borussia câştigă sau nu cu valencia
sondele scot petrol sau doar apă sărată şi în general tot ce faci
şi tot ce se face, dintr-o intenţie de corindon devine doar un vizor
prn care poţi vedea cine-i la uşă: doamnă, deschideţi,
sunt eu, raskolnikov, emil brumaru, somoza, oricine
oricine poate fi în definitiv la o uşă numerotată
într-unul dintre noile apartamente
oricine poate ascunde un ferăstrău electric la spate
- doamnă cămătăreasă, minunată pantofăreasă, ai auzit
de cuirasatul tod? doamnă cămătăreasă, ai navigat
vreodată la bordul cuirasatului tod?
- la timonă, la aparatele de ochire, în sala pistoanelor
în sala de dans a lui nolde singură m-am plimbat, doar în furou m-am plimbat
buzele meu rujate nu sticleau, nu râdeau
ochii mei scânteind de morfină nu debordeau de inteligenţă
domnule raskolnikov, tangajul răsturna de pe mese
sticluţele fine de acetonă, o bucată de ciocolată păstrând urma unei danturi de argint
mă privea aburind...

ironia este că am suflat între noi această himeră
într-un stil cam clujean, cam respectuos, poate...
oricum nu se schimbă nimic, nu se creează nimic: laboratorul skylab
tocmai a căzut în continentul austral (şi-a strivit
desigur în cădere un înger
şi tot desigur e sentimentul total pentru care azi, iată, mai sânger)
dă drumul cât mai tare la robinet, ca pe măsuţa transparentă
colecţia de capete să urle pe diferite trahee
ca tot atâtea filiere ţesând cu o hărnicie cretină linţolii şi voaluri
şi această complicată coafură a memoriei, atavismelor
şi aceste deloc amuzante asigurări că toţi până la unul vom deceda
şi ne vom împuia şi vom vrea pământ şi vom asana şi vom mazili
şi vom spăla maşini şi vom bea bere neagră
la trocadero şi la rotonda, că toate astea vor fi pentru că au fost
şi vor veni pentru că au venit; dragi tovarăşi
a venit vremea să bombardăm cu cartofi albaştri (vezi eluard)
aceste savarine cu difuzor
să iubim poezia atât pe timp de film mut cât şi pe vreme de film tricolor

ironia este extrem de greu de dezamorsat
este extrem de greu să decizi: firul albastru sau firul roşu?
broboane de sudoare se preling în pluton, patentul cauciucat ezită
e foarte greu când cronometrul electric bate lângă focos
şi fulguratorul vibrează, şi mathias sandorf
îşi bea în biroul de palisandru ceaiul de maté cu fursecuri
şi când vilas boas se luptă cu şarpele anaconda
cu şarpele vipera, cobra, crotalul, taivanul
când atâtea se petrec în timp ce toceşti pentru diploma
euthanasiei...
cu pielea îmbătrânită, cu retina opacizată, cu freziile veştede
cu stare generală rea, cu toxiinfecţie, hidrocefal, translucid
homicid, fratricid, infanticid, suicid
neadaptat dar netragic în bătaia turelelor, kamikadzelor,
te reîntorci la femeia cu orologii de bronz şi balanţă şi cârmă
la doamna cămătăreasă, la minunata pantofăreasă
- doamnă, ai auzit, o întrebi, de cuirasatul tod din mările sudului
de tramvaiul mărilor sudului, tod?
- la timonă, la aparatele de ochire, în sala pistoanelor
în sala de dans a lui nolde singură m-am plimbat, doar în furou m-am plimbat
buzele mele rujate nu sticleau, nu râdeau,
ochii mei scânteind de morfină nu debordau de inteligenţă
domnule raskolnikob, "era un vifor cumplit, grindina piezişă izbea,
la bord nu auzeam decât răsuflul mării,
recele drum de sloiuri..."



vezi mai multe poezii de: Mircea Cărtărescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.