*** - Mircea Dinescu
Adăugat de: Adina Speranta

La nunta morții mele, dacă-i nuntă,
s-or bucura mai mult viermii, săracii,
prietenii mi-or lăuda colacii,
mi-e-aproape silă, dar mă şi încântă,

căci am să cad îmbătrânit la mese
de boala vinului fără de leac
purtând la gât ghiuleaua unui veac
şi mângâiat printre zăbrele dese.

Sori migratori trec cu grădini în gheare
şi nici nu ştiu de care să m-agăţ,
pântecul maicii mi-a promis răsfăţ
şi-acum buimac ca musca-n felinare
văd că nu pot călca desculţ pe mare,
iar raiu-i la un azvârlit de băţ.



vezi mai multe poezii de: Mircea Dinescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.