Este-n noi o spaimã care ne doboarã,
Bate vânt din lucruri, poate dinadins,
Sufletu-i o luntre spre odinioarã,
Carnea dulce, vâslã, ochiul necuprins.
Rupți din soare-s mânjii, îi asteaptã hãțul,
Gloria cãruții – glorie pe roți.
Ochelari de piele mãrginind ospãțul
Fãrã ca privirea sã-nfloreascã-n părți.
Noi vom umple caii gata de plecare
Adunați în plasa ierburilor vechi,
Steaua cea aleasă poate fi oricare –
În singurătate alergăm perechi.
vezi mai multe poezii de: Mircea Dinescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.