Potopul - Mircea Dinescu
Adăugat de: Adina Speranta

Se zguduie oraşul de plânsul tău, adio,
şi gloaria-i vândută şi stârvul poartă bici,
fiindcă iubeai amurgul ai fost trezit spre ziuă
când masa de petreceri surpase sub furnici.

Le mai rămâne, Doamne, maşinilor să plângă,
cu pleoapele ţăranul să secere un lan,
un scaun să detune o predică adâncă,
să izbucnească floarea de sânge din ocean,

peste măcel un înger să nu mai zboare-n glumă,
femei automate să pâlpâie exact,
nimicul să se-mbrace-n baloane roz de spumă,
să cadă nori sintetici ca la un ultim act,

dar să nu vii cu rana deschisă pe tarabă
ca fluturele trândav înţepenit în flori,
industriei îndeasă-i căluşul greu de iarbă,
iar cerului trimite-i aceleiaşi scrisori,

să-ţi tragi realitatea pe piept ca o cămaşă
până-au s-asude-n pieţe statuile de ghips,
să vezi cum libertatea îmbătrânită-n faşă
e îndopată zilnic cu-acelaşi lapte fix,

pe-o scândură subţire să traversezi potopul,
armonica umflată să-ţi joace după gât,
căci te-a iubit nimicul şi te-a uitat norocul,
se zguduie oraşul de plânsul tău… Atât!



vezi mai multe poezii de: Mircea Dinescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.