Simt nevoia să ascult un sânge,
amfora subţire a femeii,
când o parte-a trupului meu plânge,
iar în alta odihnesc toţi zeii.
Mă vânează somnul lângă pleoape,
lacăte de iarbă să îmi urce,
ca o piatră coborâtă-n ape
ştiu măsura lunecării dulce.
Dar se surpă ora şi nisipul
îmi dezleagă spaima de tăcere,
o să strig până se-aprinde chipul
sângelui meu treaz care te cere.
vezi mai multe poezii de: Mircea Dinescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.