înnoptând primăvara într-o camera plină
cu cărți — becul de la capătul patului iscând
doar un glob spart de lumină — și *ând
privesc spre fereastră, acolo pot să-mi închipui o fină
ninsoare a mieilor, să nu fie decât un blând
întuneric. însă aici în cameră, printre cărți, o nedeplină
tăcere, cu foșnet mărunt, care se anină de gesturile încetinite ale mâinilor, când
întorc încet câte o filă. singurătatea acuma umplând înțelesul unui portret în linii stângace, strâmb sprijinit de unul din rafturile încărcate, înfățișând
o ființă — stăpâna încăperii acesteia — un gest uimit al mâinii înălțate, surâzătoare pândindu-mă cum mă mișc printre cărți, furișându-mă.
vezi mai multe poezii de: Mircea Ivănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.