Joc țepos - Mircea Ivănescu
Adăugat de: Adina Speranta

S-ar putea face o poveste sentimentală, spunând
cum s-a oprit aplecându-se spre masă, spre noi,
și privindu-ne dintr-o parte. Pe obrajii ei goi
urca un cearcăn mereu spulberat de vânt.

Evitam s-o privim, pentru noi vorbele ei
făceau ecouri tot mai largi de timp sfâșiat.
Ea era alături - ca într-un câmp răsturnat,
în răsfrângere puteam urca pe mâinile ei

împiedicându-ne însă de inel - și aici
oprindu-ne. Pe urmă s-a ridicat
și am rămas singuri. Ca un arici

cu țepile împinse înafară ne era așteptarea.
Ea nici nu și-a mai întors capul. A plecat.
Noi ne rostogoleam țepoși după ea.



vezi mai multe poezii de: Mircea Ivănescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.