e o minciună, străzile nu se fac tinere în ploaie — cel mult dacă e o ploaie cu soare după amiază târziu, și când mergi prin mijlocul străzii — și e auriu cadrul când îți ridici ochii către vreo față ( prin șiroaie
de lacrimi privită prin ochelarii care nu se udă, precum parbrizul taxiului, cum ai mai spus, în romanele polițiste ), sus deasupra fațadelor luminate de o abea văzută
luminiscență, cerul e întunecat
și strada, care în soarele de seară ploioasă
ți s-a părut o clipă tânăra, — și frumoasă —
capătă frumusețea îmbătrânita treptat
a unei străzi pe care ai trecut o dată, de mult,
și pe care nu mai vrei să revii — de care ți-e frică, ocult.
vezi mai multe poezii de: Mircea Ivănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.