- V-am dat un şah cu calul, mă iertaţi,
Dar e un şah lipsit de gravitate.
Puteţi fugi cu regele, sau poate
Că-i preferabil calul să-l schimbaţi.
Şi pentru ca să nu vă angajaţi
În operaţiuni prea complicate,
Dăunătoare pentru sănătate,
Eu v-aş propune net să remizaţi.
Deşi cred c-ar mai fi o încercare,
Ea presupune un efort prea mare
Şi-o foarte-ndelungată analiză...
Dar cum sunt invitat la un concert
Şi-acum e ora şapte fără-un sfert
Accept cu dragă inimă remiză.
vezi mai multe poezii de: Mircea Pavelescu