Îi turbură pe reni prea multul dimineții soare
și-un freamăt nou spre calme norduri îi rechiamă;
de-atâta primăvară, inima îi doare
și-amiezile privirea li-o umbresc de teamă.
Aurore verzi halucinează-n codri depărtarea
si dânșii tremură visând zăpezile eterne;
sălbatică, prin sänge iar le flutură-nserarea
cu nostalgii suave după tundrele materne.
Deși-i așteaptä-n drum atâtea uragane, renii
pornesc și bucuria revederii îi agită;
banchize străvezii, în cari au înghețat lichenii,
ei simt de-acuma aspru răsunându-le-n copită.
Oricat li-ar sta-mpotrivă lupli, dându-le târcoale,
pe renii lânceziți de-azur îi duce mai departe
mirajul irizatelor aurore boreale
sä-ngenunchieze-n liniștea zăpezilor și-n moarte.
vezi mai multe poezii de: Mircea Streinul
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.