Momâia - Manuela Munteanu
Poezie adăugată de: Manuela Munteanu

    luni, 13 mai 2024

Cerul s-a umplut de aur,
Ca și cum un răsărit
Peste bolți a risipit
Vâlvătaie de tezaur.

Lanul se împarte-n două:
Spicul încărcat de rod
Și însângerat norod -
Maci îmbălsămați cu rouă.

Din văzduh, moroi coboară,
Stol, ca viscol înnegrit,
Fulgerat și prăbușit
În croncănituri de cioară.

Prin acest prăpăd din grâie
Și prin vânt cu aspru strai,
Dintr-un vălătuc de pai,
'Nalță Gheorghe o momâie.

Cu statura ei balcâză,
Izgonește-n lung și-n lat
Orice vis înaripat:
Ciocârlan, cioroi sau gâză.

Vrej de braț în slavă suie,
Parcă își proptește-n cer
Pânda lungă de străjer.
Deh! Meteahnă de momâie...

De pe-un verde vârf de coastă,
Un glas hâtru bea licori
Din trăsnaia de cu zori:
"Ce faci, Gheorghe? Ai nevastă?"



vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.