Dansa prin păcat curajoasă,
Cu flaut în mâini, ca pumnalul,
Să-mbie la sânu-i cuminte
Sublimul din dor și carnalul.
Ca jarul sclipeau, osândite
În trena-i cu colburi de stele,
Minciuni și-adevăruri frivole,
Cu joc împletit între ele.
Stătea pe sub geana-i solară
Mărgică de cer azuriu,
Iar gura-i era ca o frunză,
Muiată-ntr-un roș fistichiu.
Sclipeau diamante de foc
Pe unde călcase pământul
Și-n cozi de comete-mi prindea,
Cu-albastră lumină, cuvântul.
Credeam că-i a Lunii vestală,
Ce liberă trece prin noapte.
Cu drag întindeam albe brațe,
S-o trag înspre mine, aproape.
Dar trupu-i s-a frânt, cum un fulger
Despică staturi de copaci.
Fantasme, ca umbre și fumuri,
Zburau către nori. Vârcolaci.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.