În beznă, rogojina o simt de piatră -
Fereastra în genune pare a fi
O muză, ce prin secole de daltă
Cazne mă obligă a privi.
Înspre poarta fricii, un palid zălud
Cânta în doine necuvinte sumbre,
Iar ochii în harpe, parcă îi aud:
Deșertăciunea jocului de umbre.
Un alt nebun, jelind, privește
Nimicul, prin zăbrele de carbit ;
Cu pumnii în piept acum lovește
Libertatea ce n-ar fi simțit.
Dar un moment de liniște adastă -
Muza în straie albe, ca un Christ
Dispărea ca o stafie de fereastră
Și în criptă, soarele învie trist.
De acolo, din celula mea, un vers
Se înalță către astru, ce-n lumină
Îmi revelă întregul univers
Și cum arta în el germină.
vezi mai multe poezii de: farqantegus
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.