Dorm mâinile în poală și suspină
Năduful călduros al amintirii...
E grea această pravilă a firii,
Când nostalgia geme anodină.
I-aș da o oază verde din iubirea
De dincolo de lacrima cernelii,
Acelui ce mi-a scris fiorul pielii,
De mi-ar rescrie, astăzi, amintirea.
I-aș da din evadarea-înțelepciunii
Încarcerarea inimii-n cuvinte
Și, prin minuni, m-aș așeza cuminte,
Să-mi tatueze cifrele minunii.
Netrebnic e cutremurul mâhnirii
Că scotocește sub veșminte, iată,
Vioara inimii, dezacordată,
Divină sub arcușul amintirii.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.