Cu apa rătăcită, cotind din crâng în crâng,
Mi-asemuiesc ursita – și-n pribegie, plâng.
Și nu știu ce voi face, nici unde mă voi duce,
Nici cine-o să-mi așeze la căpătâi o cruce,
Când mi-oi afla odihna în jilavul mormânt…
Zbor ziua, ca săgeata purtată-n zări de vânt,
Iar noaptea cad, ca arcul cu coarda desfăcută
Și nu m-alintă nimeni, și nimeni nu m-ajută.
Traducere – Victor Tulbure și Dan Deșliu
Nahabed Kuceak – Cele mai frumoase poezii
vezi mai multe poezii de: Nahapet Kuceac
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.