Ferice de acela ce și-a răpit iubita
Când soarele pe dâmburi, departe, asfințit-a!
Căci puntea ce-o trecură în doi pe înserate,
E către vale dusă de apele umflate.
Zăpada se așterne peste câmpia largă,
De pe cărare urma fugară să le-o șteargă…
Iar ei, fără sfială se plimbă prin grădină
Și-și dăruiesc sărutul chiar ziua, pe lumină!
Traducere – Victor Tulbure și Dan Deșliu
Nahabed Kuceak – Cele mai frumoase poezii
vezi mai multe poezii de: Nahapet Kuceac
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.