Mi-ai luminat, tu, lună, fereastra nopții treze,
Dar faima ta se cade acum să-ngenuncheze.
O lună pământeană, mai mândră decât tine,
Mi se arată-n viață și calea mi-o aține.
I-s coapsele cu floare de nufăr parcă ninse,
Și sânii fără seamăn, ca două lămpi aprinse.
Iar de-i înlătur vălul și rochia i-o scot,
În cerul tău sihastru, tu vei păli de tot.
Traducere – Victor Tulbure și Dan Deșliu
Nahabed Kuceak – Cele mai frumoase poezii
vezi mai multe poezii de: Nahapet Kuceac
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.