Mi-e sufletul ca stânca rămasă în pustiu.
Doar ploile o spală doar fulgerul o linge…
Departe sunt de lume ca norul cenușiu
Pe care nici o mână nu-l va putea atinge.
Doar vreun arcaș năprasnic de s-ar ivi cumva,
Din corn de bou să-și facă un arc cum altul nu e
Și coardă să-i întindă din maț de lup – așa,
Poate-ar putea durerea din suflet s-o răpuie.
Traducere – Victor Tulbure și Dan Deșliu
Nahabed Kuceak – Cele mai frumoase poezii
vezi mai multe poezii de: Nahapet Kuceac
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.